Asociaţia LITERATA a organizat luni, 21 noiembrie 2016, începând cu ora 16.30, la Bibiloteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” (Târgovişte, Str. Stelea, nr. 2), un eveniment prilejuit de împlinirea a 10 ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Gheorghe Calciu. Invitatul special al serii a fost Părintele Gheorghe Drăghici care a rememorat amintiri trăite ca elev al Părintelui Calciu în perioada când acesta era profesor la Seminarul Teologic Bucureşti. Evenimentul a beneficiat şi de un moment artistic oferit de formaţia „Basarabii”, formaţie coordonată de dl. Alexandru Udrea. Partea finală a conferinţei a fost alocată proiecţiei documentarului despre viaţa Părintelui Calciu - „7 Cuvinte”, povestea unui om care a petrecut 21 de ani după gratii. Gheorghe Calciu, student la Medicină, intră în închisoare în 1948, pentru „vina” de a-şi fi iubit ţara şi credinţa. Timp de 16 ani trece prin experienţe limită: reeducarea de la Piteşti, cavoul morţii din Jilava, „ispitirile” de la Aiud. După eliberare, într-o ţară îngrozită de teroarea Securităţii, rosteşte în Bucureşti, „7 Cuvinte către tineri”, un îndemn la un „zbor înalt”, eliberator din sclavia materiei. Este arestat şi condamnat la moarte, apoi expulzat în America.
În data de 15 august 2016 Asociația Literata a organizat un program dedicat împlinirii a 302 ani de la martirajul Sfinților Martiri Brâncoveni. Programul s-a desfăsurat în trei etape: ora 18 - Acatistul Sfnților Martiri Brâncoveni la Catedrala Eroilor din Târgoviște; ora 19 - Depunere de coroană la Statuia Brâncovenilor din fața Primăriei Târgoviște și ora 20 - Depunere de coroană la Bustul Voievodului Brâncoveanu din Parcul Chindia, alături de binecredincioșii si iubitorii neamului nostru românesc care au dorit să ne fie alături în aceste momente.
Asociaţia Literata a organizat în data de marţi, 24 mai 2016, începând cu ora 17.00, la Biblioteca Judeţeană “Ion Heliade Rădulescu” (Târgovişte, str. Stelea, nr. 2), lansarea documentarului „Suferinţa din adâncuri” - un film realizat de Asociaţia Pro Activ Memoria în amintirea celor care şi-au dat viaţa pentru Hristos, în minele de la Baia Sprie, Cavnic şi Nistru, dar nu numai, împotrivindu-se dogmelor satanice ale comunismului. Evenimentul de la Biblioteca Judeţeană a avut două părţi: în prima parte s-a proiectat documentarul video „Suferinţa din adâncuri” (50 de minute), iar în a doua parte au avut loc discuţii referitoare la tematica documentarului, la eveniment fiind invitaţi şi membrii ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, filiala Dâmboviţa.
Pentru prima dată Asociația Literata s-a implicat în ajutorarea copiilor de la Valea Plopului, copii aflați în grija Părintelui Nicolae Tănase de mai bine de 20 de ani. În Valea Plopului, preotul Nicolae Tănase a reușit ca, prin intermediul Asociației Pro Vita pentru născuţi şi nenăscuţi, să ridice o adevărată tabără unde primesc sprijin și adăpost sute de persoane. De mai bine de 20 de ani are grijă de copii abandonați, de copii fără părinți, de tinerii alungați din căminele de copii. Astfel, de fiecare dată, prin intermediul oamenilor cu suflet mare Asociația Literata a reușit să strângă haine, bunuri materiale, electrocasnice, medicamente, mâncare și alte fonduri care au fost donate Părintelui Nicolae Tănase pentru întreținerea în condiții cât mai bune a copiilor de la Valea Plopului în postul Paștelui (23 aprilie 2016).
Asociația Literata a organizat în data de marți, 15 martie 2016, începând cu ora 17.00, la Biblioteca Județeană "Ion Heliade Rădulescu" din Târgoviște, proiecția documentarului "În spatele cortinei de fier". Miza principală a filmului este familiarizarea publicului cu imaginea reală, nemascată a comunismului, departe de idealismul promovat de nostalgicii sau promotorii săi actuali. Se dorește astfel a se compensa carența gravă de informație privitoare la trecutul nostru recent, existentă mai ales în rândul tinerilor. Astfel, prin filmul „În spatele cortinei de fier” am dorit să prezentăm publicului târgoviștean povestea comunizării forţate a României, urmărind principalele moduri prin care a avut loc destructurarea societății din perioada 1944-1951: de la desfiinţarea proprietăţii private, reforma agrară, reforma monetară, naţionalizarea obiectivelor industriale și decapitarea armatei, la fraudarea masivă a alegerilor electorale în favoarea Partidului Comunist, desfiinţarea pluralismului politic şi a libertăţii presei, subordonarea economiei intereselor Uniunii Sovietice şi abolirea monarhiei. După vizionarea documentarului de 50 de minute au avut loc discuții libere pe acestă temă.
Asociația Literata a organizat în data de 19 aprilie 2016, începând cu ora 17.00, la Biblioteca Județeană "Ion Heliade Rădulescu" din Târgoviște, o conferință cu tema - Principiile alimentației creștine, conferință susținută de părintele Iustin Petre, starețul mânăstirii Sf. Ioan Casian din Dobrogea.